INFORMAȚII PENTRU UTILIZATORII DE APARATURI PROFESIONALE
În conformitate cu art. 24 din Decretul Legislativ din 14 martie 2014, nr. 49 "Aplicarea Directivei 2012/19/UE
privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE)".
Simbolul tomberonului barat aplicat pe aparatură sau pe ambalajul acesteia indică faptul că produsul, la sfârşitul vieții
utile, trebuie colectat separat de alte deşeuri pentru a permite tratamentul şi reciclarea adecvată a acestuia. În special,
colectarea separată a echipamentului profesional prezent ajuns la sfârşitul vieții utile este organizată şi gestionată:
a) direct de utilizator, în cazul în care aparatul a fost lansat pe piață în regim de DEEE anterioare şi utilizatorul însuşi
decide să îl elimine fără să-l înlocuiască cu un aparat nou echivalent şi destinat aceloraşi funcții;
b) de către producător, înțeles ca fiind subiectul care a introdus şi comercializat într-o țară UE sau revinde într-o țară UE
cu propria marcă aparatul nou care l-a înlocuit pe cel anterior, în cazul în care, în momentul deciziei de a se debarasa
de aparatul ajuns la sfârşitul vieții utile şi care a fost introdus pe piață în regim de DEEE anterioare, utilizatorul
achiziționează un produs echivalent şi destinat aceloraşi funcții. În acest ultim caz, utilizatorul va putea solicita
producătorului retragerea echipamentului prezent în termen maxim de 15 zile consecutive de la predarea aparatului
nou mai sus menționat;
c) de către producător, înțeles ca fiind subiectul care a introdus şi comercializat într-o țară UE sau revinde într-o țară UE
cu propria marcă aparatul în cazul în care acesta a fost introdus pe piață după în regim de DEEE noi.
Colectarea separată a aparaturii în vederea reciclării, tratamentului sau a eliminării în deplin respect faţă de mediul
înconjurător contribuie la evitarea efectelor negative asupra mediului şi sănătăţii şi favorizează reutilizarea şi/sau
reciclarea materialelor din care este alcătuită aparatura.
Eliminarea abuzivă a produsului din partea utilizatorului implică aplicarea sancțiunilor prevăzute de normele
CERTIFICAT DE GARANŢIE
FIRMA:
_______________________________________________________________________________________________________
STRADA:
______________________________________________________________________________________________________
COD POŞTAL:
____________
PROVINCIA:
______________
AVERTIZARE
Fabricantul nu işi asumă nicio responsabilitate pentru eventualele inexactităţi ale prezentului manual, datorate erorilor
de transcriere sau de tipar. Fabricantul işi rezervă dreptul de a modifica produsul dupa cum consideră util sau necesar,
fara a aduce daune caracteristicilor principale. Fabricantul nu işi asumă nicio responsabilitate pentru nerespectarea strictă
a normelor expuse în acest manual. Fabricantul nu işi asumă nicio responsabilitate pentru daunele directe sau indirecte
datorate unei instalări incorecte, modificărilor, întreţinerii de proastă calitate, utilizării necorespunzătoare
în vigoare.
LOCALITATE:
______________________________________________________________________
DATA INSTALĂRII:
_______________________________________________________________
MODEL
__________________________________________
NUMĂR MATRICOL
___________________________
| 215
RO