Bosch Professional GWS 1000 Manual Original página 176

Ocultar thumbs Ver también para Professional GWS 1000:
Tabla de contenido
OBJ_BUCH-310-006.book Page 176 Monday, March 26, 2012 2:15 PM
176 | Română
Instrucţiuni de siguranţă pentru polizoare
unghiulare
Indicaţii de avertizare comune pentru şlefuire, şlefuire cu
hârtie abrazivă, lucrul cu perii de sârmă şi tăiere
Această sculă electrică se va folosi ca polizor, maşină
de şlefuit cu hârtie abrazivă, perie de sârmă şi maşină
specială de retezat cu disc abraziv. Respectaţi toate
avertismentele, instrucţiunile, reprezentările şi datele
primite împreună cu scula electrică. În cazul în care nu
veţi respecta următoarele instrucţiuni, se poate ajunge la
electrocutare, incendii şi/sau răniri grave.
Această sculă electrică nu este adecvată pentru
lustruire. Utilizările care nu sunt recomandate pentru
această sculă electrică pot cauza situaţii periculoase şi
răniri.
Nu folosiţi accesorii care nu sunt prevăzute şi
recomandate în mod special de către producător
pentru această sculă electrică. Faptul în sine că
accesoriul respectiv poate fi montat pe scula
dumneavoastră electrică nu garantează în niciun caz
utilizarea lui sigură.
Turaţia admisă a accesoriului trebuie să fie cel puţin
egală cu turaţia maximă indicată pe scula electrică. Un
accesoriu care se roteşte mai repede decât este admis, se
poate rupe, iar bucăţile desprinse pot zbura în toate
părţile.
Diametrul exterior şi grosimea dispozitivului de lucru
trebuie să corespundă datelor dimensionale ale sculei
dumneavoastră electrice. Dispozitivele de lucru greşit
dimensionate nu pot fi protejate sau controlate în
suficientă măsură.
Discurile de şlefuit, flanşele, discurile abrazive sau
celelalte accesorii trebuie să se potrivească exact pe
arborele de polizat al sculei dumneavoastră electrice.
Dispozitivele de lucru care nu se potrivesc exact pe
arborele de polizat al sculei dumneavoastră electrice, se
rotesc neuniform, vibrează foarte puternic şi pot duce la
pierderea controlului.
Nu folosiţi dispozitive de lucru deteriorate. Înainte de
fiecare utilizare controlaţi dacă dispozitivele de lucru
ca discurile de şlefuit nu sunt sparte şi fisurate, dacă
discurile abrazive nu sunt fisurate, uzate sau foarte
tocite, dacă periile de sârmă nu prezintă fire desprinse
sau rupte. Dacă scula electrică sau dispozitivul de lucru
cade pe jos, verificaţi dacă nu s-a deteriorat sau folosiţi
un dispozitiv de lucru nedeteriorat. După ce aţi
controlat şi montat dispozitivul de lucru, ţineţi
persoanele aflate în preajmă în afara planului de
rotaţie al dispozitivului de lucru şi lăsaţi scula electrică
să funcţioneze un minut la turaţia nominală. De cele mai
multe ori, dispozitivele de lucru deteriorate se rup în
această perioadă de probă.
Purtaţi echipament personal de protecţie. În funcţie de
utilizare, purtaţi o protecţie completă a feţei, protecţie
pentru ochi sau ochelari de protecţie. Dacă este cazul,
purtaţi mască de protecţie împotriva prafului,
protecţie auditivă, mănuşi de protecţie sau şorţ special
1 609 929 Y16 | (26.3.12)
care să vă ferească de micile aşchii şi particule de
material. Ochii trebuie protejaţi de corpurile străine aflate
în zbor, apărute în cursul diferitelor aplicaţii. Masca de
protecţie împotriva prafului sau masca de protecţie a
respiraţiei trebuie să filtreze praful degajat în timpul
utilizării. Dacă sunteţi expuşi timp îndelungat zgomotului
puternic, vă puteţi pierde auzul.
Aveţi grijă ca celelalte persoane să păstreze o distanţă
sigură faţă de sectorul dumneavoastră de lucru.
Oricine pătrunde în sectorul de lucru trebuie să poarte
echipament personal de protecţie. Fragmente din piesa
de lucru sau din dispozitivele rupte pot zbura necontrolat şi
provoca răniri chiar în afara sectorului direct de lucru.
Prindeţi scula electrică numai de mânerele izolate
atunci când executaţi lucrări pe parcursul cărora
dispozitivul de lucru poate nimeri conductori electrici
ascunşi sau propriul cablu de alimentare. Contactul cu
un cablu aflat sub tensiune poate pune sub tensiune şi
componentele metalice ale sculei electrice şi duce la
electrocutrare.
Ţineţi cablul de alimentare departe de accesoriile care
se rotesc. Dacă pierdeţi controlul asupra maşinii, cablul
de alimentare poate fi tăiat sau prins iar mâna sau braţul
dumneavoastră poate nimeri sub accesoriul care se
roteşte.
Nu puneţi niciodată jos scula electrică înainte ca
accesoriul să se fi oprit complet. Accesoriul care se
roteşte poate ajunge în contact cu suprafaţa de sprijin, fapt
care vă poate face să pierdeţi controlul asupra sculei
electrice.
Nu lăsaţi scula electrică să funcţioneze în timp ce o
transportaţi. În urma unui contact accidental cu
accesoriul care se roteşte, acesta vă poate prinde
îmbrăcămintea şi chiar pătrunde în corpul dumneavoastră.
Curăţaţi regulat fantele de aerisire ale sculei
dumneavoastră electrice. Ventilatorul motorului atrage
praf în carcasă iar acumularea puternică de pulberi
metalice poate provoca pericole electrice.
Nu folosiţi scula electrică în apropierea materialelor
inflamabile. Scânteile pot duce la aprinderea acestor
materiale.
Nu folosiţi accesorii care necesită agenţi de răcire
lichizi. Folosirea apei sau a altor agenţi de răcire lichizi
poate duce la electrocutare.
Recul şi avertismente corespunzătoare
Reculul este reacţia bruscă apărută la agăţarea sau
blocarea unui accesoriu care se roteşte, cum ar fi un disc
de şlefuit, un disc abraziv, o perie de sârmă, etc. Agăţarea
sau blocarea duce la oprirea bruscă a accesoriului care se
roteşte. Aceasta face, ca scula electrică necontrolată să fie
accelerată în punctul de blocare, în sens contrar direcţiei
de rotaţie a accesoriului.
Dacă, de exemplu, un disc de şlefuit se agaţă sau se
blochează în piesa de lucru, marginea discului de şlefuit
care penetrează direct piesa de lucru se poate agăţa în
aceasta şi duce astfel la smulgerea discului de şlefuit sau
poate provoca recul. Discul de şlefuit se va deplasa către
Bosch Power Tools
Tabla de contenido
loading

Este manual también es adecuado para:

Professional gws 1100Professional gws 1400

Tabla de contenido