RO
Această notificare trebuie tradusă (eventual) de către retailer în limba țării în care va fi folosit echipamentul.
Pentru siguranța proprie, respectați cu strictețe instrucțiunile de utilizare, verificare, întreținere și depozitare.
BERNER nu va fi răspunzătoare pentru niciun accident direct sau indirect produs ca urmare a utilizării în alt mod decât cel prevăzut în această notificare; nu
depășiți capacitățile de utilizare ale echipamentului!
UTILIZARE ȘI PRECAUȚII:
Un ham cu jachetă de semnalizare este un echipament de protecție personală, care trebuie alocat unui singur utilizator (poate fi utilizat de o singură persoană
în același timp). Jacheta poate fi văzută în mod clar ziua și noaptea în lumina farurilor și în exterior în orice condiții meteo (această piesă de îmbrăcăminte
nu conține substanțe care cauzează alergii). Hamul trebuie ajustat mai întâi conform dimensiunii operatorului. Curelele trebuie ajustate o singură dată astfel
încât cureaua sub-pelviană să se afle pe poziție și placa posterioară să fie poziționată în mod adecvat între lamele pentru umeri. Un ham trebuie ajustat cât mai
aproape de corp, fără exces, pentru a lăsa operatorului libertate de mișcare. Urmați pașii de mai jos:
Înainte de prima folosire, utilizatorul ar trebui să efectueze un test de confort și ajustabilitate, într-un loc sigur, pentru a se asigura că hamul are dimensiunea
corectă și a fost ajustat corect. Pe un ham, punctele de atașare marcate cu A pot accepta un sistem de împiedicare a căderii, punctele de atașare marcate cu A/2
pot fi conectate între ele pentru a fi conectate la un sistem de împiedicare a căderii. În general, se recomandă să utilizați punctul de atașare din spate de fiecare
dată când este posibil, deoarece aceasta este cea mai bună configurație prin care corpul uman poate absorbi forțele.
Punctele de atașare care nu sunt marcate cu A sau A/2 nu trebuie utilizate pentru conectarea unui dispozitiv de împiedicare a căderii.
Punctul de atașare ventral, precum și punctele de atașare localizate în partea laterală a centurii sunt doar pentru poziția de lucru. În timpul utilizării, asigurați-vă
că verificați în mod regulat toate dispozitivele de fixare și elementele de reglare. Un ham trebuie conectat la sistemul de împiedicare a căderii prin conectori
EN362.
Lizibilitatea marcajelor de pe produs trebuie verificată periodic.
Punctul de ancorare al hamului trebuie să fie situat deasupra utilizatorului și trebuie să se conformeze cu EN 795 (rezistență minimă: R>12kN - EN795:2012
sau R>10kN - EN795:1996). Asigurați-vă că lucrările sunt executate astfel încât să se limiteze efectul de pendulare, precum și riscul și înălțimea de cădere.
Din motive de siguranță și înainte de fiecare utilizare, asigurați-vă că niciun obstacol nu obstrucționează declanșarea normală a sistemului de împiedicare a
căderii (spațiu liber sub picioarele utilizatorului). Spațiul liber de sub picioarele utilizatorului trebuie să fie de minimum: consultați manualul sistemului de
împiedicare a căderii.
Înainte de utilizare și în timpul acesteia, vă recomandăm să faceți aranjamentele necesare pentru o salvare sigură, în caz că de necesitate. Traumele în urma
suspendării pot afecta oamenii în diferite moduri, de aceea este esențial ca orice salvare să fie executată în siguranță cât mai rapid posibil.
Un ham este destinat utilizării doar de către persoane instruite, competente și sănătoase sau sub supravegherea unei persoane instruite și competente.
Avertizare! Anumite condiții medicale pot afecta siguranța utilizatorului; dacă aveți dubii, consultați medicul. Fiți atenți la pericolele care ar putea reduce
performanțele echipamentelor și, prin urmare, la siguranța utilizatorului, dacă este expus la temperaturi extreme (sub -30°C sau peste 50°C), expunerea
prelungită la elemente (raze UV, umiditate), agenți chimici, constrângeri electrice, răsucirea sistemului de împiedicare a căderii în timpul utilizării, margini
ascuțite, frecare sau tăiere etc.
Verificați starea hamului înainte de fiecare utilizare:
inspecție vizuală pentru a verifica starea curelelor (fără semne de tăieturi, arsuri sau micșorări anormale), cusăturilor (fără deteriorări vizibile), a pieselor
metalice (fără deformări sau rugină) și pentru a vă asigura că conectorii funcționează în mod adecvat (deschidere/blocare). Hamul nu trebuie reutilizat în
cazul deformării sau dacă aveți dubii. După o cădere, produsul nu trebuie reutilizat și trebuie retras (consultați secțiunea PROCEDURĂ DE VERIFICARE).
Nu demontați, nu adăugați și nu înlocuiți componentele hamului.
CARACTERISTICI TEHNICE: Material țesătură: poliester și/sau poliamidă. Material cataramă: oțel tratat termic, oțel inox și/sau aluminiu.
ADECVARE PENTRU UTILIZARE:
Hamul trebuie utilizat ca parte a unui sistem de împiedicare a căderii după cum se definește în fișa produsului (EN363) pentru a garantă că forța dinamică
exercitată asupra utilizatorului în timpul împiedicării unei căderi este de maximum 6 kN. Singurul dispozitiv pentru corp care poate fi utilizat este hamul
sistemului de împiedicare a căderii (EN361/EN358/EN813). Poate fi periculos să creați propriul sistem de împiedicare a căderii în care fiecare funcție de
siguranță poate interfera cu o altă funcție de siguranță. Citiți recomandările de utilizare pentru fiecare dintre componentele sistemului.
PERFORMANȚE:
În conformitate
cu Regulamentul 2016/425 (UE), în special
în ceea ce privește ergonomia, confortul, ventilarea și flexibilitatea și cu standardele europene
EN340 și EN471, în special în ceea ce privește luminescența și reflectivitatea (Clasa 2.2).
PROCEDURA DE VERIFICARE:
Durata de exploatare a echipamentului este de 10 ani (în conformitate cu examinarea anuală de către o persoană competentă autorizată de BERNER), însă
această durată poate crește sau scădea în funcție de modul în care este utilizat hamul și/sau de rezultatele verificărilor anuale.
Hamul trebuie verificat sistematic în caz că aveți dubii sau după o cădere și cel puțin o dată pe an de către producător sau reprezentanții autorizați ai acestuia,
pentru a garanta starea produsului și, prin urmare, siguranța utilizatorului final. Fișa produsului trebuie completată (în scris) după fiecare verificare; data
inspecției și data următoarei inspecții trebuie indicate pe fișă. Se recomandă, de asemenea, menționarea datei următoarei inspecții pe produs.
ÎNTREȚINERE ȘI DEPOZITARE: (Respectați cu strictețe aceste instrucțiuni)
Spălați manual (maximum 10 cicluri); nu spălați la mașină, temperatura de spălare trebuie să fie de 30°C maximum.
Nu este permisă clorurarea. A nu se călca. Tratarea cu aburi este interzisă. Nu curățați chimic, nu utilizați solvenți de îndepărtare a petelor. Nu uscați într-un
uscător cu turbină, lăsați să se usuce la aer, ferit de orice sursă de căldură. Nu înmuiați. Nu utilizați detergenți cu alcalinitate ridicată, bazați pe solvenți sau
micro-emulsii ori agenți de înălbire. Agățați într-un loc bine ventilat, pentru a se usca natural și la distanță de flăcări sau surse de căldură; urmați aceeași
procedură pentru componentele care s-au umezit în timpul utilizării. Piesele metalice trebuie șterse cu o cârpă impregnată cu ulei de parafină.
În timpul transportului, țineți hamul cu jachetă în ambalaj, la distanță de orice suprafață ascuțită. Hamul cu jachetă trebuie depozitat în ambalaj într-un loc
uscat, ventilat, protejat de lumină solară, căldură și substanțe chimice.
23