1 – Simbol gaz neinflamabil
2 – Tip gaz
3 – Date plăcuţă identificare unitate
4 – Logo producător
5 – Atenţie circuit de apă plin
60
50
40
30
20
10
0
-10
-20
-30
-10
-8
-6
Sguranţă
Unitatea trebuie bine fixată la sol.
Este obligatoriu să respectaţi următoarele instrucţiuni:
Unitatea poate fi ridicată numai utilizând punctele indicate
cu galben care se află pe bază.
Accesul la componenetele electrice este permis numai
după ce aţi deschis tabloul principal al unităţii şi aţi
întrerupt alimentarea cu energie electrică.
Este strict interzis accesul la componentele electrice fără
să utilizaţi o platformă izolantă. Este interzis accesul la
componentele electrice în prezenţa apei şi/sau umidităţii.
Marginile ascuţite ale suprafeţei secţiunii condensatorului
pot cauza leziuni.
Evitaţi contactul direct şi folosiţi
dispozitive de protecţie adecvate.
Întrerupeţi
alimentarea
intermediul întrerupătorului principal înainte de a efectua
intervenţii de asistenţă privind ventilatoarele de răcire
şi/sau compresoarele. Nerespectarea acestei reguli poate
duce la leziuni grave.
Nu introduceţi obiecte solide în tuburile de apă în timp ce
unitatea este conectată la sistem.
Pe tubul de apă conectat la intrarea schimbătorului de
căldură trebuie să fie instalat un filtru mecanic.
Unitatea este dotată cu valve de siguranţă instalate pe
laturile de înaltă şi joasă presiune a circuitului de răcire.
Este strict interzisă îndepărtarea protecţiilor părţilor
mobile.
În caz de oprire neaşteptată a unităţii, urmaţi instrucţiunile
aflate în cap. Tabloul de control din manualului de
instrucţiuni care face parte din documentaţia aflată în dotarea
maşinii livrată împreună cu aceasta utilizatorului final.
Figura 2 – Limite operative
Funcţionare cu glicol
(temperatura apei la ieşirea
din evaporator sub °C)
-4
-2
0
Temperatură apă la evacuare vap (°C)
cu
energie
electrică
prin
6 – Simbol pericol electric
7 – Atenţie tensiune periculoasă
8 – Atenţie protecţie cabluri
9 – Instrucţiuni pentru ridicare
În această zonă Chiller-ul poate
funcționa la putere parțială
2
4
6
8
Este recomandat să efectuaţi operaţiile de instalare şi
întreţinere împreună cu alte persoane. În caz de leziuni
accidentale sau probleme este indicat să vă comportaţi în felul
următor:
Menţineţi-vă calmul
-
Apăsaţi butonul de alarmă dacă este prezent la locul
-
instalării
Mutaţi persoana accidentată într-un loc cald, departe de
-
unitate şi aşezaţi-o într-o poziţie comodă.
Contactaţi imediat personalul pregătit pentru cazuri de
-
urgenţă aflat în clădire sau adresaţi-vă unui centru de prim
ajutor.
Aşteptaţi ca operatorii de prim ajutor să ajungă la locul
-
accidentului, dar nu lăsaţi persoana rănită singură.
Furnizaţi toate informaţiile necesare operatorilor de prim
-
ajutor.
Nu instalaţi aparatul chiller în zone care ar putea fi
periculoase în timpul operaţiilor d eîntreţinere, precum
platforme fără protecţii sau zone care nu respectă
normele privind spaţiul necesar în jurul chillerului.
Zgomot
Unitatea produce zgomot mai ales din cauza rotaţiei
compresorilor şi ventilatoarelor.
Nivelul de zgomot diferă în funcţie de model şi este indicat în
documentaţia maşinii.
Dacă unitatea este instalată, folosită şi întreţinută în mod
adecvat, nivelul de emisie sonoră nu necesită nici un dispozitiv
de protecţie special care să funcţioneze în continuu lângă
unitate.
În caz de instalare în situaţii deosebite privind sonorizarea, ar
putea fi ncesară instalarea unor dispozitive pentru atenuarea
zgomotului.
Este necesară modularea
vitezei ventilatorului
(sub 10°C)
Este necesar Speedtroll
(temperatură
ambientală
sub -10°C)
10
12
14
D-EIMAC01008-16EU - 158/194
16