●
dacă
produsul
anormal (verificaţi imediat)
■
Opriţi echipamentul şi scoateţi imediat
acumulatorul în cazul unui accident sau al
unei defecţiuni. Nu utilizaţi din nou produsul
înainte de a realiza o verificare completă,
la un centru de service autorizat.
AVERTIZĂRI DE SIGURANŢĂ A
APARATULUI DE SUFLAT.
■
În condiţii de prezenţă a prafului, purtaţi
o mască facială prevăzută cu filtru pentru
a reduce riscurile asociate cu inhalarea
prafului.
■
Umeziţi uşor suprafeţele în condiţii de praf.
■
Nu
direcţionaţi
persoane sau animale.
■
Nu aşezaţi niciodată obiecte în interiorul
furtunelor aparatului de suflat.
■
Nu
folosiţi
maşina
deschise.
■
Folosiţi prelungirea duzei de suflare a
aerului în aşa fel încât jetul de aer să
ajungă aproape de sol şi să funcţioneze
eficient.-
■
Nu aşezaţi aparatul de suflat pe sau în
vecinătatea resturilor desprinse. Resturile
ar putea fi aspirate în orificiul de admisie
rezultând
în
posibila
aparatului.
TRANSPORTAREA ŞI DEPOZITAREA
■
Opriţi produsul, îndepărtaţi bateria şi lăsaţi-l
să se răcească înainte de depozitare sau
transportare.
■
Curăţaţi toate materialele străine din
produs. Depozitaţi-l într-un loc răcoros,
uscat şi bine aerisit ce este inaccesibil
copiiilor. Nu-l depozitaţi în apropiere de
agenţi corozivi cum ar fi produşi chimici de
grădinărit sau săruri antigel. Nu depozitaţi
în aer liber.
■
Pentru
transportare,
împotriva mişcării sau căderii pentru
a preveni vătămarea persoanelor sau
deteriorarea produsului.
TRANSPORTAREA BATERIILOR DE LITIU.
Transportaţi bateriile în conformitate cu
şi
prevederile
reglementările
naţionale.
80 | Română
începe
să
vibreze
duza
suflantei
către
lângă
ferestrele
deteriorare
fixaţi
produsul
locale
Urmaţi
toate
cerinţele
împachetarea şi etichetarea atunci când
transportaţi baterii către un terţ. Asiguraţi-vă
că nicio baterie nu poate să intre în contact cu
alte baterii sau materiale conductive în timpul
transportului
prin
expuşi
cu
bandă,
neconductive. Nu transportaţi bateriile ce
sunt crăpate sau care au scurgeri. Verifi caţi
cu fi rma transportatoare pentru recomandări
ulterioare.
ÎNTREŢINEREA
AVERTISMENT
Folositi doar piese de schimb, accesorii si
atasamente originale ale producatorului
Neurmarea acestora poate cauza posibilă
vătămare, slaba funcţionare şi ar putea
anula garanţia.
AVERTISMENT
Service-ul necesită atenţie şi cunoştinţe
deosebite şi trebuie îndeplinit doar de
către un tehnician service califi cat. Pentru
service, duceţi produsul la un centru service
autorizat. Când se efectuează service-ul
folosiţi doar piese de schimb identice.
a
■
Nu faceţi reglări sau reparaţii ce nu
sunt descrise în acest manual. Pentru
alte reparaţii, contactaţi agentul service
autorizat.
■
După fiecare folosire curăţaţi produsul cu o
cârpă moale şi uscată.
■
Verificaţi toate piuliţele, suruburile la
intervale frecvente de timp ca să fie
corespunzător strânse pentru a vă asigura
că produsul este în stare de lucru în
siguranţă. Orice piesă deteriorată trebuie
să fie reparată în mod corespunzător sau
înlocuită de un service autorizat.
■
Duceţi produsul la un centru service
autorizat
pentru
deteriorate sau ilizibile.
RISCURI REZIDUALE
Chiar dacă produsul este folosit aşa cum
a fost prescris, este totuşi imposibil să se
elimine complet anumiţio factori de risc
şi
reziduali. Următoarele pericole pot apărea în
timpul folosirii şi operatorul trebuie să acorde
speciale
privind
protejarea
conectorilor
capace
izolatoare
a
înlocui
etichetele