Petzl CROLL Manual De Instrucciones página 18

Idiomas disponibles
  • ES

Idiomas disponibles

  • ESPAÑOL, página 8
RO
Sunt autorizate numai tehnicile prezentate în diagrame, care nu sunt tăiate şi care
nu afişează simbolul unui craniu cu oase în formă de X şi / sau mesajul «NO!» Sunt
prezentate doar câteva exemple de utilizare incorectă, având în vedere că descrierea
tuturor acestora este imposibilă. Pentru a aflia cele mai recente informaţii tehnice,
consultaţi regulat site-ul www.petzl.com.
Dacă aveţi îndoieli sau dificultăţi în înţelegerea acestor documente, contactaţi Petzl.
1. Domenii de aplicabilitate
Echipament personal de protecţie (EPP)
Blocator de coardă ventral, pentru urcarea pe coardă.
- Blocator de coardă pentru alpinism şi escaladă (EN 567: 1997).
- Dispozitiv de urcare pe corzi de alpinism utilitar (EN 12841 tip B: 2006).
Acest produs nu va fi încărcat dincolo de valoarea sa de sarcină nominală şi nu se va
utiliza pentru niciun alt scop în afara celui pentru care a fost fabricat.
AVERTISMENT
Activităţile care implică utilizarea acestui echipament sunt inerent
periculoase.
Sunteţi singurii responsabili pentru propriile dvs. acţiuni şi decizii.
Înainte de utilizarea acestui echipament, trebuie:
- să citiţi şi să înţelegeţi toate instrucţiunile de utilizare.
- să vă instruiţi adecvat cu privire la utilizarea acestuia.
- să vă familiarizaţi cu funcţionalităţile şi limitările acestuia.
- să înţelegeţi şi să acceptaţi riscurile pe care utilizarea acestuia le implică.
Nerespectarea acestor avertismente poate duce la accidente sau
moarte.
Responsabilitatea
AVERTISMENT: înainte de utilizare, este necesar un instructaj specific. Această
instruire trebuie adaptată la practicile definite la capitolul Domenii de aplicabilitate.
Acest produs se va utiliza numai de către persoane competente şi responsabile
sau de către cele care se afliă sub supravegherea directă şi vizuală a unei persoane
competente şi responsabile.
Dobândirea cunoştinţelor adecvate în materie de tehnici şi metode de protecţie
corecte sunt responsabilitatea dvs.
Vă asumaţi personal toate riscurile şi responsabilităţile pentru daune, accidente sau
moarte care pot surveni în timpul sau după utilizarea incorectă a produselor noastre,
oricare ar fi modalitatea de utilizare. Dacă nu puteţi sau dacă nu sunteţi în măsură să
vă asumaţi această responsabilitate sau acest risc, nu utilizaţi acest echipament.
2. Nomenclatura componentelor
(1) Orificiu de prindere pentru vestă, (2) Camă, (3) Clemă de siguranţă, (4) Orificiu de
prindere pe ham, (5) Plăcuţă de uzură.
Materiale principale: corp din aliaj de aluminiu, camă şi plăcuţă de uzură din oţel
inoxidabil.
3. Verificare, aspecte de verificat
Înainte de fiecare utilizare
Asiguraţi-vă că produsul nu are urme de fisuri, deformare, semne, uzură, coroziune
etc.
Verificaţi starea corpului, orificiile de conectare, cama şi clema de siguranţă, arcurile
şi axul camei.
Verificaţi mişcarea camei şi eficienţa arcului acesteia.
Asiguraţi-vă că dinţii camei nu sunt colmataţi.
AVERTISMENT, nu utilizaţi acest dispozitiv de prindere pe coardă dacă acestuia îi
lipsesc dinţi sau dacă acesta are dinţii uzaţi.
Consultaţi detaliile referitoare la procedura de verificare care trebuie efectuată pentru
fiecare articol de EPP, pe internet la adresa www.petzl.com/ppe.
Dacă aveţi îndoieli, contactaţi Petzl.
În timpul fiecărei utilizări
Este important să monitorizaţi constant starea produsului şi conexiunile acestuia cu
alte echipamente din sistem. Asiguraţi-vă că toate componentele echipamentului din
sistem sunt poziţionate corect unul faţă de celălalt.
AVERTISMENT:
- urmăriţi corpurile străine care pot împiedica funcţionarea camei.
- situaţiile în care clema de siguranţă se poate agăţa şi deschide cama.
4. Compatibilitatea
Verificaţi dacă acest produs este compatibil cu celelalte elemente din sistemul pe
care îl utilizaţi (compatibil = interacţiune funcţională bună).
Carabinierele
Carabinierele trebuie să fie compatibile cu blocatorul de coardă (formă, dimensiune
etc.). Utilizaţi o carabinieră OMNI sau o verigă rapidă DELTA sau DEMI-ROND.
5. Principiu de funcţionare şi testare
Acest blocator este un dispozitiv de urcare pe coardă. Acesta glisează pe coardă
într-o direcţie şi se blochează în cealaltă direcţie.
Dinţii camei iniţiază o acţiune de prindere prin care se blochează coarda între camă şi
corpul blocatorului. Fanta camei permite evacuarea noroiului din camă.
6. Montarea pe ham
Fixaţi dispozitivul pe ham trecând o verigă rapidă sau o carabinieră OMNI prin orificiul
de prindere.
Strângeţi vesta în orificiul superior, astfel încât dispozitivul să fie susţinut în poziţie
verticală pe piept.
Când nu utilizaţi blocatorul CROLL, închideţi cama acestuia deoarece, dacă o
lăsaţi deschisă, există pericolul de prindere a echipamentului sau a altor obiecte în
dispozitiv.
7. Montarea şi scoaterea de pe coardă
Trageţi de clema de siguranţă în jos şi blocaţi-o pe corpul dispozitivului. Cama va
rămâne astfel deschisă.
Introduceţi coarda în dispozitiv. Atenţie la indicatorul Sus / Jos. Acţionaţi clema
de siguranţă astfel încât cama să apese pe coardă. În această poziţie, clema de
siguranţă împiedică deschiderea accidentală a camei.
Pentru scoaterea corzii
Glisaţi dispozitivul în sus pe coardă deschizând în acelaşi timp clema de siguranţă
pentru a decupla cama.
8. Urcarea pe coardă
Utilizaţi blocatorul CROLL cu un alt blocator de coardă (BASIC, de exemplu) şi cu
o scăriţă de picior. Asiguraţi-vă întotdeauna de un al doilea dispozitiv de urcare cu
ajutorul unei lonje de asigurare adecvate.
Situaţii de traversare oblică
Pornind pe o coardă înclinată: petreceţi piciorul peste coardă pentru a face unghiul
acesteia paralel cu canalul corzii de pe CROLL.
9. Coborârile scurte pe coardă
Glisaţi uşor dispozitivul în sus pe coardă şi, simultan, împingeţi degetul arătător în
jos pe camă. Nu manipulaţi clema de siguranţă deoarece există riscul de deschidere
accidentală a camei.
10. EN 12841 tip B - informaţii suplimentare
Blocatorul CROLL este un dispozitiv de fixare pe coardă, de tip B, utilizat pentru
urcarea pe corzile de alpinism utilitar.
Blocatorul CROLL trebuie utilizat cu un dispozitiv de siguranţă de tip
A, pe o a doua coardă (de siguranţă) (de exemplu, cu un dispozitiv de
asigurare la cădere Petzl ASAP).
Blocatorul CROLL nu este adecvat pentru utilizarea într-un sistem de asigurare la
cădere.
- Pentru a întruni cerinţele standardului EN 12841: 2006, de tip B, utilizaţi corzi
semi-statice, de 10-11 mm, conform standardului EN 1891, de tip A (toron + manta).
(Notă: testarea pentru certificare a fost efectuată utilizând corzi BEAL Antipodes de
10 mm şi de 11,5 mm).
- Utilizaţi un sistem de asigurare cu o lungime maximă de 1 m (lonjă de asigurare +
carabiniere + dispozitive).
- Pentru a reduce riscul de cădere liberă, coarda dintre dispozitivul de ajustare a corzii
şi asigurare trebuie să fie întotdeauna întinsă.
Nu încărcaţi coarda de siguranţă când coarda de lucru este în tensiune.
O sarcină şoc poate deteriora coarda de asigurare.
Sarcină nominală maximă: 140 kg.
Avertisment: pentru lucrătorii cu greutate mai mare de 100 kg, consultaţi informaţiile
noastre de la secţiunea Soluţii pentru lucrătorii cu greutate peste 100 kg, de pe site-ul
nostru, www.petzl.com.
B16 CROLL
11. Informaţii suplimentare cu privire la
standarde EN 365
Plan de salvare
În cazul în care întâmpinaţi dificultăţi la utilizarea acestui echipament, trebuie să aveţi
un plan de salvare şi mijloacele de implementare rapidă a acestuia.
Ancorele
Punctul de ancorare pentru sistem trebuie, de preferat, să fie amplasat deasupra
poziţiei utilizatorului şi să întrunească cerinţele standardului EN 795 (forţă minimă
de 10 kN).
Diverse
- în cadrul unui sistem de asigurare la cădere, pentru a evita impactul cu solul sau cu
un obstacol în caz de cădere, este esenţial să verificaţi spaţiul necesar sub utilizator
înainte de fiecare utilizare.
- pentru a limita riscul şi înălţimea căderii, asiguraţi-vă că punctul de ancorare este
poziţionat corect.
- singurul dispozitiv acceptat pentru susţinerea corpului în cadrul unui sistem de
asigurare la cădere este un ham de oprire a căderii.
- când utilizaţi mai multe componente de echipament la un loc, pot apărea situaţii
de pericol dacă funcţia de siguranţă a unei componente este afectată de funcţia de
siguranţă a unei alte componente a echipamentului.
- AVERTISMENT DE PERICOL: nu lăsaţi produsele să se frece de suprafeţele
abrazive sau ascuţite.
- utilizatorii trebuie să aibă acord medical pentru desfăşurarea activităţilor la înălţime.
Avertisment: o suspensie inertă într-un ham poate genera răniri grave sau decesul.
- respectaţi instrucţiunile de utilizare a fiecărui articol din echipamentul utilizat în
asociere cu acest produs.
- instrucţiunile de utilizare se vor furniza utilizatorilor acestui echipament în limba ţării
în care se utilizează produsul.
12. Informaţii generale Petzl
Durată de viaţă / Când trebuie să casaţi echipamentul
Pentru produsele Petzl de plastic şi textile, durata maximă de viaţă este de 10 ani de
la data fabricaţiei. Pentru produsele metalice, durata de viaţă este nedefinită.
ATENŢIE: un eveniment excepţional poate duce la casarea produsului dvs. după
numai o utilizare, în funcţie de tipul şi de intensitatea de utilizare, precum şi de mediul
de utilizare (medii dure, mediul marin, muchii ascuţite, temperaturi extreme, produse
chimice etc.).
Un produs se va casa când:
- este mai vechi de 10 ani şi fabricat din plastic şi materiale textile.
- a fost supus unei căderi (sau sarcini) mari.
- nu trece textul de verificare.
- aveţi îndoieli cu privire la fiabilitatea acestuia.
- nu cunoaşteţi istoricul complet de utilizare a acestuia.
- când acesta se învecheşte datorită legislaţiei, standardelor, tehnicii sau
incompatibilităţii cu alte echipamente etc.
Pentru a preveni continuarea utilizării, distrugeţi echipamentul casat.
Verificarea produsului
Pe lângă verificarea dinaintea fiecărei utilizări, un specialist competent trebuie să
efectueze o verificare detaliată a echipamentului. Frecvenţa verificării detaliate trebuie
să fie stabilită de legislaţia în vigoare şi de tipul şi intensitatea de utilizare. Petzl
recomandă cel puţin o verificare la fiecare 12 luni.
Pentru a menţine posibilitatea de detectare a produsului, nu îndepărtaţi marcajele
sau etichetele.
Rezultatele verificării trebuie înregistrate într-un formular, alături de următoarele detalii:
tipul de echipament, modelul, informaţiile de contact ale producătorului, seria sau
numărul individual, data fabricaţiei, data achiziţiei, data primei utilizări, data următoarei
verificări periodice, probleme, comentarii, numele şi semnătura specialistului care a
efectuat verificarea.
La adresa www.petzl.com/ppe puteţi vizualiza un exemplu de formular.
Depozitarea, transportul
Depozitaţi produsul într-un loc uscat, ferit de expunerea la raze UV, substanţe
chimice, temperaturi extreme etc. Curăţaţi şi uscaţi produsul dacă este necesar.
Modificările, reparaţiile
Modificările şi reparaţiile în afara facilităţilor Petzl sunt interzise (cu excepţia pieselor
de schimb).
Garanţie 3 ani
Pentru toate defectele de material sau fabricaţie. Excepţii: uzura normală, oxidarea,
modificările, depozitarea incorectă, întreţinerea precară, neglijenţa, utilizări pentru care
acest produs nu a fost conceput.
Responsabilitatea
Petzl nu îşi asumă responsabilitatea pentru consecinţele directe, indirecte sau
accidentale şi de niciun alt tip pentru daunele survenite sau rezultând din utilizarea
produselor sale.
Posibilitatea de detectare şi marcajele
a. Organul de verificare a fabricaţiei acestui echipament personal de protecţie
b. Organul autorizat care a efectuat verificarea de tip CE
c. Posibilitatea de detectare: matrice dată = referinţă produs + număr individual
d. Diametrul corzii recomandate
e. Număr individual
f. Anul fabricaţiei
g. Ziua fabricaţiei
h. Control sau numele specialistului de verificare
i. Incrementarea
j. Standarde
k. Citiţi cu atenţie Instrucţiunile de utilizare
B165100C (160113)
18
loading