9. Nu blocați orificiile de aer din
partea stângă și din spatele
cuptorului. Dacă aceste orificii sunt
blocate în timpul funcționării,
cuptorul se poate supraîncălzi. În
acest caz, cuptorul este protejat de
un dispozitiv termic de siguranţă,
iar funcţionarea va fi reluată numai
după răcirea acestuia.
Instrucţiuni importante de siguranţă
1. Dispozitivele şi spaţiile de etanşare
ale uşii trebuie curăţate cu o cârpă
umedă. Acest aparat trebuie
inspectat referitor la defecţiuni ale
garniturilor uşii şi la zonele de
etanşare ale acesteia, iar dacă
aceste zone sunt defecte, aparatul
nu trebuie să fie utilizat până când
nu a fost reparat de un tehnician de
service instruit de către furnizor.
2. Nu încercaţi să efectuaţi modificări,
să reglaţi sau să reparaţi uşa,
carcasa panoului de comandă,
întrerupătoarele de blocare de
siguranţă, sau orice altă
componentă a cuptorului. Nu
îndepărtaţi panoul exterior al
cuptorului ce oferă protecţie
împotriva expunerii la energia
microundelor. Reparaţiile trebuie
efectuate doar de o persoană
calificată pentru service.
3. Nu operaţi acest aparat dacă are
defecţiuni la CABLU SAU
ŞTECHER, dacă nu funcţionează
corespunzător sau dacă a fost
defectat sau a căzut jos. Serviciile
de reparaţie efectuate de oricine în
afară de un tehnician de service
instruit de către furnizor sunt
periculoase.
NN-K12JMM_EPG.indb
9
10. Acest aparat nu este destinat să
funcţioneze prin intermediul unui
temporizator exterior sau al unui
sistem separat de comandă la
distanţă.
4. În cazul în care cablul de
alimentare al aparatului este
defect, acesta trebuie înlocuit cu un
cablu special procurat de la
furnizor sau de la reprezentantul
său de service pentru evitarea unor
situaţii periculoase.
5. Lichidele şi alte alimente nu trebuie
încălzite în recipiente închise,
deoarece pot exploda.
6. Acest aparat poate fi utilizat de
copiii cu vârsta peste 8 ani şi, de
asemenea, de persoanele cu
capacităţi fizice, senzoriale şi
mentale reduse sau de cele fără
experienţă şi cunoştinţe dacă sunt
supravegheate sau dacă au fost
instruite în acest sens de către o
persoană responsabilă de
siguranţa lor, în privinţa modului de
utilizare în condiţii de siguranţă şi a
înţelegerii potenţialelor pericole.
Copiii nu se vor juca cu dispozitivul.
Curăţarea şi întreţinerea nu vor
putea fi efectuate de către copiii
nesupravegheaţi. Nu lăsaţi aparatul
și cablul său de alimentare la
îndemâna copiilor mai mici de
8 ani.
9
RO
2018/01/30
13:09:33