Breville VHG026X Instrucciones De Uso página 91

Tabla de contenido
Idiomas disponibles
  • ES

Idiomas disponibles

  • ESPAÑOL, página 21
Glazură picantă cu chipotle, 2 porții
• 2 linguri ulei de ardei iute sau de măsline
• 1 cățel de usturoi mediu, tocat mărunt
• 2 lingurițe pastă de ardei iute chipotle
• Coaja dată pe răzătoare și zeama de la 1 lămâie verde
• 1 lingură de miere
1. Amestecați toate ingredientele și marinați carnea la temperatura
camerei circa 1 oră.
2. Scoateți carnea din marinată și puneți-o pe grătarul încălzit la
setarea ridicată. Frigeți după gust.
3. Lăsați-o să stea înainte de servire.
Condimente afumate pentru grătar, 2 porții
• 1 lingură semințe de fenicul
• 1 linguriță paprica afumată
• 1 linguriță zahăr brun
• 1 lingură semințe de chimion
• ½ linguriță sare de mare
1. Pisați toate ingredientele într-un mojar cu pistil sau într-un mini-
robot de bucătărie până când amestecul este omogen și fin.
2. Frecați carnea roșie sau de pasăre cu amestecul pisat și lăsați-o
să se marineze 1–2 ore sau peste noapte pentru o mai mare
intensitate a aromei.
3. Ungeți carnea cu puțin ulei înainte de frigere.
Unt cu ardei iute, coriandru și lămâie verde, 2 porții
• 100 g unt tartinabil
• Coaja de la 1 lămâie verde
• 1 ardei iute roșu (după cât de condimentat doriți să fie), curățat de
semințe și tocat foarte mărunt
• 1 mână de coriandru, tocat
• Fulgi din sare de mare și piper negru proaspăt măcinat
1. Combinați ingredientele într-un vas potrivit și bateți-le bine.
2. Puneți untul pe o bucată de hârtie de copt și rulați-l formând un
cilindru mic.
3. Păstrați-l la frigider până la servire. Tăiați o felie mică și puneți-o
peste carnea preparată la grătar, lăsând untul să se topească
puțin înainte de servire.
Frigărui de halloumi și legume, 4 porții
• 2 dovlecei medii
• 1 ardei roșu, tocat în bucăți mari
• 1 ceapă roșie mare
• 250 g brânză halloumi (tăiată în 16 cuburi)
• 16 roșii cireașă
• 1 lingură ulei de măsline
• 2 linguri zeamă de lămâie
• 2 lingurițe frunze de cimbru proaspăt tocate
• 1 linguriță muștar de Dijon
• Pita grecească pentru servire
1. Tăiați dovleceii în rondele și ceapa roșie în bucăți mari. Înfigeți
legumele și brânza pe 8 frigări mici sau 4 mari.
2. Puneți uleiul de măsline, zeama de lămâie, frunzele de cimbru
tocate și muștarul într-un bol mic și amestecați-le bine.
3. Ungeți frigăruile cu marinata. Puneți frigăruile pe grătarul încălzit
la setarea medie. Frigeți-le până când brânza s-a rumenit și
legumele s-au muiat puțin.
4. Luați frigăruile de pe grătar, apoi puneți pita grecească pe grătar
și încălziți-o.
Serviți frigăruile stropite cu restul de marinată și cu pita grecească
încălzită.
Banane la grătar cu sos caramel cu migdale și fistic, 2 porții
• Nu decojiți bananele, pentru a păstra pulpa intactă și a fi mai ușor
de pus și de luat de pe grătar.
• 2 banane mari, cu coajă și tăiate în jumătate pe lungime
• 220 g zahăr pudră
• 250 ml smântână grasă
• 60 g fulgi de migdale prăjiți
• 50 g fistic tocat
• Înghețată de vanilie pentru servire
1. Puneți zahărul pudră și 2 linguri de apă într-o cratiță cu fund
gros. Rotiți încet cratița pentru a dizolva zahărul și încălziți ușor
până când fierbe și capătă o culoare caramel auriu. Acest pas
durează circa 5 minute.
2. Luați cratița de pe foc și adăugați smântâna cu grijă, vor sări
stropi la început, dar amestecul se va întări adăugând smântâna.
3. Puneți cratița înapoi pe foc și încălziți ușor, amestecând
caramelul cu smântâna.
4. Luați cratița de pe foc când amestecul este uniform, adăugați
migdalele și fisticul și puneți-o deoparte.
5. Ungeți partea tăiată a bananelor cu puțin unt topit sau ulei
și puneți-le pe grătarul încălzit la setarea medie/ridicată. Nu
închideți capacul.
6. Frigeți bananele câteva minute, întoarceți-le și lăsați-le încă 1
minut.
7. Puneți bananele cu grijă pe o farfurie caldă și decojiți-le.
Puneți deasupra o cupă de înghețată de vanilie și o porție
generoasă de sos cald.
91
Tabla de contenido
loading

Tabla de contenido