în scurt timp provoacă activarea modului de funcţionare MANUAL.
În această fază aparatul declanşează ciclul de pornire sau rămâne în funcţionare în funcţie de
starea atât a termostatului de cerere căldură cât şi a regulatorului de funcţionare.
Odată realizată poziţia de funcţionare este posibil să se treacă de la un stadiu de funcţionare la următorul acţionând numai
asupra butonului
La fiecare apăsare şi eliberare a butonului se trece la stadiul imediat următor până când se ajunge la al treilea stadiu (arzător
tristadiu); prin ulterioare apăsări se revine
la precedentul până la întoarcerea în poziţia primului stadiu.
(În cazul arzătorului bistadiu se trece de la poziţia primului stadiu la poziţia celui de-al doilea stadiu şi viceversa).
(În cazul arzătorului modulabil se trece de la poziţia minimului de modulare la poziţia maximului de modulare şi viceversa).
În timpul fazei de funcţionare MANUALĂ numărul de iluminări intermitente de culoare galbenă indică stadiul curent de
funcţionare (1 iluminare intermitentă= primul stadiu sau minimul de modulare), (2 iluminări intermitente= al doilea stadiu sau
maximul de modulare, 3 iluminări intermitente= al treilea stadiu). Dacă în timpul funcţionării MANUALE semnalizarea devine
roşu flashing rapid este necesar să se verifice poziţia camelor servomotorului (semnalizare anomalie poziţie came); arzătorul
va rămâne oricum în fază de funcţionare.
Pentru a dezactiva modul de funcţionare manual este necesar să se repete procedura.
Este posibil printre altele să se dezactiveze modul de funcţionare manual fără să se acţioneze butonul până la expirarea
relativă de timeout ( vezi tabelul timpi).
Activarea funcţiei în discuţie este posibilă numai accesând în MENIU INSTALATOR.
Auto înregistrare servomotor
Panoul este capabil de a înregistra în mod automat procedurile relative la servomotorul control clapeta utilizat; nu este deci
necesar să se realizeze nici o calibrare în acest sens.
Este oricum necesar să se utilizeze servomotoare cu timpi de minim 2s şi maxim de 120s relativi cursei între 0-90°.
Verificare feedback şi controlul secvenţei
În caz de absenţă a semnalului de feedback, relativ atingerii unei determinate poziţii a clapetei pentru aer, sistemul efectuează
o oprire de blocaj şi semnalizează anomalia (blocaj pentru anomalie servomotor).
Este prezentă printre altele o funcţie de control a secvenţei de recepţie a semnalelor feedback la aparatură;
dacă este verificată o secvenţă eronată de recepţie a semnalelor de poziţie a clapetei la aparatură, aceasta din urmă efectuează
o oprire de blocaj (blocaj pentru anomalie servomotor).
Monitoraggio funzionamento
La scheda provvede al monitoraggio continuo dello stato di funzionamento del motore e delle elettrovalvole.
MOTORE
In caso di assenza del segnale di monitor o presenza di segnale errato vengono eseguiti al massimo 3 tentativi di esecuzione
del ciclo di avviamento; se tale anomalia persiste, la schede esegue un arresto di blocco (anomalia burner control).
ELETTROVALVOLE
In caso di assenza del segnale di monitor vengono eseguiti al massimo 3 tentativi di esecuzione del ciclo di avviamento; se
tale anomalia persiste, la schede esegue un arresto di blocco (anomalia burner control).
In caso di segnale di monitor errato la scheda esegue un arresto di blocco immediato (anomalia burner control).
Monitorizarea funcţionării
Panoul va monitoriza continuu starea de funcţionare a motorului şi a electrovalvelor.
MOTOR
În cazul lipsei semnalului de la monitor sau prezenţă de semnal eronat se efectuează cel mult 3 încercări de execuţie a ciclului
de pornire; dacă această anomalie persistă panoul efectuează o oprire de blocaj ( anomalie burner control).
ELECTROVALVE
În caz de lipsă semnal monitor se efectuează cel mult 3 încercări de execuţie a ciclului de pornire; dacă această anomalie
persistă panoul efectuează o oprire de blocaj (anomalie burner control).
În caz de semnal monitor eronat panoul efectuează o oprire de blocaj imediat (anomalie burner control).
Oprirea de blocaj şi repornire
Butonul permite resetarea aparatului dacă el se găseşte într-o stare de blocaj.
Deblocarea aparatului se realizează când se apasă şi apoi se eliberează butonul ( butonul de pe bordul panoului sau butonul
de deblocare extern).
Este posibilă deblocarea aparatului atât de la butonul de pe bordul panoului cât şi de la butonul de deblocare extern.
Până când nu este deblocat aparatul butonul trebuie apăsat pentru minim 0,2 sec şi maxim 4 s.
În cazul opririi de blocaj cu repornire manuală sunt posibile 5 operaţii de repornire consecutive.
După aceasta repornirea este din nou posibilă:
-după 1 h ( este permisă o repornire suplimentară la fiecare oră).
- deconectând alimentarea reţelei.
Operaţia de repornire este posibilă numai dacă aparatul este sub tensiune.
Serviciu intermitent
Panoul efectuează o oprire de reglaj cu autodiagnoză la un interval minim de 18h - maxim 24h.
RO
53