După deconectarea automată a sculei electrice nu mai
apăsaţi pe întrerupătorul pornit/oprit. Acumulatorul
s-ar putea deteriora.
Acumulatorul este prevăzut cu sistem NTC de supraveghere a
temperaturii care permite încărcarea în domeniul de tempe-
raturi cuprinse între 0 °C şi 45 °C. Astfel se obţine o durată de
viaţă mai îndelungată a acumulatorilor.
Respectaţi instrucţiunile privind eliminarea.
Extragerea acumulatorului
Acumulatorul 9 este prevăzut cu două trepte de blocare, care
au rolul de a împiedica acumulatorul să cadă afară din scula
electrică, în cazul apăsării involuntare a tastei de deblocare a
acumulatorului 8. Cât timp acumulatorul este introdus în scu-
la electrică, el este ţinut pe poziţie prin forţa elastică a unui
arc.
Pentru extragerea acumulatorului 9 apăsaţi tasta de debloca-
re 8 şi trageţi acumulatorul spre spate afară din scula electri-
că. Nu forţaţi.
Indicatorul nivelului de încărcare al acumulatorului
(vezi figura A)
Cele trei LED-uri verzi ale indicatorului stării de încărcare a
acumulatorului 12 indică nivelul de încărcare a acumulatoru-
lui 9. Din considerente legate de siguranţă, afişarea stării de
încărcare a acumulatorului poate fi activată numai atunci când
scula electrică este oprită.
Apăsaţi tasta 11, pentru afişarea nivelului de încărcare. Acest
lucru este posibil şi când acumulatorul 9 este scos afară din
scula electrică.
LED
Lumină continuă 3 x verde
Lumină continuă 2 x verde
Lumină continuă 1 x verde
Lumină intermitentă 1 x verde
Dacă, după apăsarea tastei 11 nu se aprinde niciun LED, în-
seamnă că acumulatorul este defect şi trebuie schimbat.
Montarea/schimbarea pânzei de ferăstrău
Înaintea oricăror intervenţii asupra sculei electrice
scoateţi acumulatorul din aceasta.
Purtaţi mănuşi de protecţie la montarea pânzei de fe-
răstrău. La atingerea pânzei de ferăstrău există pericol de
rănire.
La schimbarea pânzei de ferăstrău aveţi grijă ca în ori-
ficiul de prindere al pânzei de ferăstrău să nu existe re-
sturi de material, de exemplu aşchii de lemn sau metal.
Alegerea pânzei de ferăstrău
Folosiţi numai pânze de ferăstrău adecvate pentru materialul
de prelucrat.
La începutul prezentelor instrucţiuni găsiţi o listă a pânzelor
de ferăstrău recomandate. Folosiţi numai pânze de ferăstrău
cu coadă universală de ½". Pânza de ferăstrău nu trebuie să
fie mai lungă decât este necesar pentru tăierea preconizată.
La tăierea în linie curbă strânsă folosiţi o pânză de ferăstrău
îngustă.
Bosch Power Tools
Montarea pânzei de ferăstrău (vezi figura B)
Împingeţi puternic pânza de ferăstrău 1 în sistemul de prinde-
re al pânzei de ferăstrău 3, până când se înclichetează per-
ceptibil. În acest fel, dispozitivul de blocare 4 se va roti cu
aproximativ 90° şi va bloca pânza de ferăstrău.
Dacă pânza de ferăstrău 1 totuşi nu se blochează, rotiţi dispo-
zitivul de blocare 4 cu aproximativ 90° în direcţia săgeţii până
când se fixează în poziţie deschisă şi se aude un zgomot de
clic. Împingeţi apoi încă o dată pânza de ferăstrău 1 în siste-
mul de prindere al pânzei de ferăstrău 3.
Verificaţi dacă pânza de ferăstrău este bine fixată. O
Pentru anumite lucrări pânza de ferăstrău 1 poate fi întoarsă
chiar la 180° (dinţii îndreptaţi în sus) şi apoi montată la loc.
Extragerea pânzei de ferăstrău (vezi figura C)
Ţineţi astfel scula electrică la extragerea pânzei de fe-
Rotiţi dispozitivul de blocare 4 cu aproximativ 90° în direcţia
săgeţii. Pânza de ferăstrău 1 va fi ejectată.
Aspirarea prafului/aşchiilor
Pulberile rezultate din prelucrarea de materiale cum sunt
Capacitate
2/3
1/3
<1/3
rezervă
Evitaţi acumulările şi depunerile de praf la locul de
Funcţionare
Punere în funcţiune
Montarea acumulatorului
Folosiţi numai acumulatori cu tehnologie litiu-ion origi-
Aduceţi comutatorul de selecţie a numărului de curse 6 în po-
ziţia de mijloc, pentru a proteja scula electrică împotriva por-
nirii accidentale. Introduceţi împingând din partea din faţă
acumulatorul încărcat 9 în talpa sculei electrice. Împingeţi
complet acumulatorul în talpa sculei electrice, până când nu
pânză de ferăstrău cu fixare slăbită poate să cadă afară şi
să vă rănească.
răstrău încât pânza de ferăstrău extrasă să nu rănească
persoane sau animale.
vopselele pe bază de plumb, anumite tipuri de lemn, mine-
rale şi metal pot fi dăunătoare sănătăţii. Atingerea sau
inspirarea acestor pulberi poate provoca reacţii alergice
şi/sau îmbolnăvirile căilor respiratorii ale utilizatorului sau
a le persoanelor aflate în apropiere.
Anumite pulberi cum sunt pulberea de lemn de stejar sau
de fag sunt considerate a fi cancerigene, mai ales îm com-
binaţie cu materiale de adaos utilizate la prelucrarea lem-
nului (cromat, substanţe de protecţie a lemnului). Materia-
lele care conţin azbest nu pot fi prelucrate decât de către
specialişti.
– Asiguraţi buna ventilaţie a locului de muncă.
– Este recomandabil să se utilizeze o mască de protecţie
a respiraţiei având clasa de filtrare P2.
Respectaţi prescripţiile din ţara dumneavoastră referitoa-
re la materialele de prelucrat.
muncă. Pulberile se pot aprinde cu uşurinţă.
nali Bosch având aceeaşi tensiune cu cea specificată pe
plăcuţa indicatoare a sculei dumneavoastră electrice.
Întrebuinţarea altor acumulatori poate duce la răniri şi pe-
ricol de incendii.
Română | 127
1 609 92A 01E | (21.11.12)